Sindicatul UNIO cere clarificări privind ștergerea orelor suplimentare din pontaj

Sindicatul „UNIO” a aflat că șefilor de servicii li s-a solicitat să șteargă din pontaj orele suplimentare pe care angajații nu au apucat să și le recupereze ca zile libere în termen 90 de zile — pe motivul comunicat oral că, după acest termen, angajații ar pierde dreptul la ele.

Sindicatul a depus o cerere oficială prin care contestă această practică. Pe scurt: depășirea celor 90 de zile nu anulează dreptul angajatului la orele muncite. Dimpotrivă — legea spune că, în acest caz, obligația angajatorului de a compensa orele devine și mai fermă, nu dispare. Un drept salarial nu se pierde pentru că nu a fost „bifat” la timp, iar ștergerea retroactivă din pontaj a unor ore chiar lucrate este o problemă serioasă în sine.

Sindicatul a cerut conducerii o explicație oficială, în scris, având în vedere că practica instituțională de recuperare a orelor suplimentare s-a schimbat fără nici o avertizare, plus o perioadă de tranziție până la stabilirea unei proceduri clare.

Având în vedere că ni s-a semnalizat faptul că instrucțiunile au fost primite mai degrabă pe cale orală, vrem să încurajăm nu doar șefii structurilor, ci și simplii angajați ca în astfel de cazuri să solicite clarificări în scris de la persoanele care iau, impun sau execută decizii.

Citiți pe larg cererea depusă în atenția conducerii universității.