Pe 14 iulie 2026, Sindicatul „UNIO” a cerut conducerii UAIC revocarea dispoziției prin care Serviciul Salarizare instruiește șefii de servicii să elimine din foaia colectivă de prezență orele suplimentare nerecuperate ca timp liber în termen de 90 de zile, precum și stabilirea unei proceduri clare și a unei perioade de grație până la adoptarea ei.
Pe 23 iulie 2026, Universitatea a răspuns. Redăm mai jos, integral, argumentul UAIC, apoi textul de lege pe care se sprijină — ca să puteți compara direct.
Ce spune răspunsul UAIC
Articolul XVIII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare stabilește în mod imperativ că munca suplimentară și cea prestată în zilele de repaus sau sărbători legale «se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare».
Față de prevederea legală: «se compensează numai […] în următoarele 90 de zile» apreciem că recuperarea orelor peste termenul de 90 de zile este contrară legii.
Nicio procedură internă nu poate modifica, extinde sau suspenda aplicarea unei legi în vigoare.
Ce spune, de fapt, textul integral al legii
UAIC citează corect o bucată din articol — dar omite fraza cu care articolul chiar începe. Iată alin. (1) în întregime:
„Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, […] în anul 2026, munca suplimentară […] se compensează numai cu timp liber corespunzător acestora în următoarele 90 de zile după prestarea muncii suplimentare.”
De ce contează partea omisă? Art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 spune ce se întâmplă când timpul liber nu e acordat în termen: obligația nu dispare, ea se transformă în plată salariatului cu spor de 75-100%. Art. XVIII elimină doar componenta de plată, ca măsură de austeritate pentru 2026 — nu spune nimic despre pierderea dreptului după cele 90 de zile. Atunci când un drept se pierde, legiuitorul prevede acest lucru în mod explicit.
UAIC invocă o regulă inventată
Ultimul paragraf al răspunsului UAIC conține o reglementare inexistentă.
„Șefii de servicii trebuie să planifice timpul liber corespunzător, înainte de expirarea celor 90 de zile. Dacă salariatul refuză nejustificat efectuarea timpului liber planificat în termen, culpa este a acestuia.”
UAIC nu citează nicio lege pentru asta — pentru că nu există. A copiat o prevedere de la planificarea concediului de odihnă (art. 144 Codul Muncii) și a aplicat-o unui subiect unde legea nu prevede așa ceva. Obligația universității de a recompensa munca prestată suplimentar nu dispare în funcție de justificările angajatului.
Chiar acceptând, ipotetic, validitatea regulii pe care UAIC o inventează, practica pe care o apără tot nu se susține: instrucțiunea către șefii de servicii de a elimina automat și nediferențiat din pontaj toate orele nerecuperate la 90 de zile nu este întemeiată pe dovezi concreteale unor refuzuri ale salariaților sau a caracterului „nejustificat” al acestora . UAIC nu prezintă nicio dovadă că vreun salariat ar fi primit efectiv vreo notificare că timpul de recuperare expiră, urmat de refuzuri nejustificate de a solicita timp liber în perioada legală rămasă. Dimpotrivă, UAIC a schimbat o practică instituțională fără nici o notificare.
UAIC beneficiază de propria neglijență
Din tonul adresei, observăm că UAIC vorbește despre șefii de servicii ca despre niște terți care poartă, singuri, întreaga responsabilitate instituțională, în timp ce Universitatea este o entitate separată, care constată neputincioasă neîndeplinirea unor obligații legale și este lipsită de orice răspundere juridică.
Menționăm că Sindicatul s-a adresat UAIC în calitatea sa de angajator, cu responsabilități în fața legii. Nimic din activitatea șefilor de servicii nu poate șterge obligația universității de a recompensa munca suplimentară. “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans” — nimeni nu poate fi ascultat când invocă propria culpă ca apărare sau ca justificare pentru neexecutarea unei obligații.
Ce nu adresează deloc răspunsul UAIC
Din cele șase puncte de drept ridicate în adresa sindicatului, răspunsul UAIC discută doar unul și ignoră restul, inclusiv observația că modificarea retroactivă a unui pontaj — document oficial care trebuie să reflecte orele efectiv lucrate, indiferent de disputa privind modalitatea lor de compensare — este o problemă distinctă și mai gravă decât simpla întârziere în recuperare.
Vă mulțumesc pentru informare!